Filip Manakis: o poveste europeană

filip-manakis-o-poveste-europeana-item

Anul apariției: 2019
Format: 130/200
Număr de pagini: 312
ISBN: 978-606-9028-15-5

Preț: 35 Ron

 

Liviu G. Stan s-a născut pe 8 martie 1987 în Brăila. Este jurnalist freelancer. A publicat interviuri, editoriale, eseuri, reportaje, cronici literare, antropologie urbană, politologie, proză în Obiectiv Cultural, Orizont, Cultura, Tiuk, Europa, Timpul, Antares, Viaţa Românească, Revista de suspans, Observator Cultural, Discobol, LaPunkt etc. Cărţi publicate: Yima, Ed. Brumar, 2008, Sânge de pasăre pe haine, Ed. Herg Benet, 2014, Casele vor uita, Ed. frACTalia, 2016.

„Filip Manakis: o poveste europeană”, este un road novel și un mozaic de genuri literare. Dar, totodată, poate fi privit și ca o cameră de simulare 3D ori ca o ședință de hipnoză. Pe scurt, mi-am imaginat un război dintr-o regiune fictivă, halucinată, a continentului, dar situată undeva în arealul estic. Și un reporter cu apetit pentru zone crepusculare. Și un malaxor al Istoriei care amestecă ceaţă, iarnă, ruine, Kamazuri şi transportoare blindate, văi, munţi, păduri, antene-satelit uriaşe, peisaje tarkovskiene şi întâlniri cu personaje bizare, într-o orbecăire fals-epopeică printre rămăşiţele Poveştii Europei. Și un citat scrijelit din Sylvia Plath: „Desenez vechea gură”.