Manifest(are) con(tra) DADA

Nights in White Satin – o formă capricioasă de poezie
October 22, 2017
Ediție pilot
November 1, 2017

În perioada 1-8 septembrie 2016, scriitorii și artiștii vizuali români Anca Bucur, Ștefan Buzea, Cristina Florentina Budar, Iulia Militaru, Sergiu Nisioi și Andra Rotaru vor prezenta în Iowa City (S.U.A.) proiectul „Manifest(are) con(tra) DADA”. Acesta a fost selectat să facă parte din programul de finanţare şi de parteneriate culturale „CentenArt” pentru anul 2016 al Institutului Cultural Român, fiind derulat în parteneriat cu The International Writing Program, Universitatea din Iowa. Modulele proiectului „Manifest(are) con(tra) DADA” sunt formate dintr-o expoziție și un performance, prezentate la galeria Public Space One, precum și o masă rotundă desfășurată la Shambaugh House, cu invitați din cadrul Iowa Writers’ Workshop și International Writing Program.

Proiectul „Manifest(are) con(tra) DADA” al Fundației pentru Harm Reduction este finanțat de Institutul Cultural Român prin programul CentenArt.

Plecând de la afirmaţia lui Boris Groys: „noi trăim în mijlocul unei culturi în care procesele de reproducere au biruit de mult procesele de producere. Noi suntem de mult înconjuraţi din toate părţile de cópii, gândirea şi imaginaţia noastră sunt determinate de reproducerea clişeelor culturale…”, proiectul va urmări să pună în discuţie valabilitatea şi importanţa unor concepte precum: distrugere şi reciclare, în arta contemporană. Cum poate, aşadar, „arta necreativă” să mai fie „recuperată” ca artă, dacă ea este măcinată de paradoxul de a fi o copie a modernităţii, reproducând şi fiind detreminată de „reproducerea clişeului” originalităţii.

Astfel, proiectul va încerca să recontextualizeze şi să redea o nouă semnificaţie celor doi termeni, în aşa fel încât distrugerea să-şi piardă conotaţia negativă, iar reciclarea să se aplice unor „materiale”/obiecte al căror statut de „materiale”/obiecte a fost până acum negat. Nu violenţa asupra „arte tradiţionale” sau înlocuirea ei ar trebui să fie scopul distrugerii, ci fragmentarea obiectelor în vederea eliberării părţilor de sub tirania întregului; recuperare a ceea ce era uitat sau considerat istorie; reconsiderarea lucrului neînsemnat etc.

La 100 de ani DADA este necesar un/o manifest(are) con(tra) dada – trupul dada, niciodată spiritul său, fiind cuvântul care neagă într-o limbă, într-un spaţiu, ceea ce afirmă în altă limbă, în alt spaţiu.

Distrugerea şi reciclarea sau distrugerea ca reciclare devin o eco-logie a limbajului şi iconului.

Proiectul se va desfăşura în teri etape:

  1. o expoziţie cu trei instalaţii care vor avea la bază tehnicile şi conceptele descrise mai sus;
  2. un performance final;
  3. o masă rotundă.

Expoziţia propriu-zisă va purta numele proiectului şi va cuprinde:

  1. Prima instalaţie: “The Path. Filling-in Abstract Forms: Overwriting Barnett Newman”, este gândită în jurul noţiunii de flâneur, preluată de la Benjamin. O creaţie rezultată în urma „căutării”/ „plimbării” prin mediul online şi care va „recupera” în aceeaşi imagine o artă aşa-zis „înaltă”, alături de obiecte fără „valoare” estetică. Întreaga colecţie va pune sub semnul întrebării mai vechiul concept de mimesis. Textele suprapuse imaginilor vor face trimitere directă la acest concept reciclat. Instalaţia constă propriu-zis dintr-o serie de colaje digitale (resturi de fotografii, texte, desene preluate din mediul online) suprapuse peste lucrările lui Barnett Newman (preluate, de-asemenea de pe internet şi prelucrate pe calculator). Vor rezulta o serie de lucrări, fiecare în parte plecând de la un tablou al artistului. Ex.: 1. Filling-in Abstract Forms: Vir Heroicus Sublimis; 2. Filling-in Abstract Forms: Onement; 3. Filling-in Abstract Forms: Dionysius. Ele vor fi expuse sub forma unor tablouri, de o parte şi de alta a drumului care va duce spre următoarea instalaţie.
  2. A doua instalaţie: “The Glimpse”, un colaj uriaş, făcut direct pe unul din pereţii galeriei, din textele şi creaţiile autorilor invitaţi. În centrul acestuia, va fi o zonă de întrerupere unde se vor proiecta imaginile obţinute dintr-un Caleidoscop – un aparat care va funcţiona pe sistemul caleidoscopului pentru copii (un dispozitiv optic cilindric alcătuit din oglinzi, cu ajutorul căruia se produc imagini simetrice multiple ale unor piese mici, colorate, plasate în interior.); rotit, în diferite poziţii va duce la obţinerea de imagini diferite. Textul va trece în imagine şi invers.
  3.  A treia instalaţie: parsing [i]dentity. towards a nomadic recon[figuration] vizează deconstruirea poziției dominante a subiectului, precum și a limbajului ca mediu și câmp de producere al acestuia. Încercând să anuleze discursul patriarhal, falogocentric, al individualismului liberal, expoziția propune o nouă figurare a subiectului, ca entitate dinamică și non-unitară, multistratificată și plurimorfă, care funcționează (și) asemenea unei persona conceptuale (Deleuze & Guattari), a unui instrument teoretic (și lingvistic) menit să transforme și să afirme, să mobilizeze posibilități creative. Astfel, video-instalația Nomadic identity/ies, evocând și repetând structura tripartită seriei One and Three, a artistului conceptual Joseph Kosuth, se situează la intersecția dintre expunere teoretică și artă, chestionând formularea unor constructe sociale precum genul și identitatea, suprapunând voci și registre lingvistice nu numai în scopul deconstruirii binomului (și ierarhiei) masculin-feminin, dar și a oricărei apartenențe lingvistice. Nu întâmplător, deci, video-intalația, încheindu-se prin afișarea și articularea sonoră în mod aleatoriu a termenului „eu” în 29 de limbi/ dialecte, adaugă o nouă semnificație nomadului în ipostaza sa de nomad lingvistic, ca poliglot. Fiind interactivă, afișarea se execută în urma declanșării unui eveniment (atingere, apăsare de buton, detectarea feței etc.) de către receptor, în același timp declanșându-se și sunetul cuvântului respectiv de către un sistem text-to-speech. Receptorul este pus în situația conștientizării statutului său nu numai ca mediu, dar, mai curând, ca agent în producerea textului și a semnificației textului. Reprezentările grafice ale cuvântului nu se vor șterge decât în cazul în care se resetează aplicația, astfel că, pe parcurs, după multiple apăsări, întregul ecran devine alb, limbajul proliferând în fața identității. Acesta apare, astfel, ca o formă de viață (Wittgenstein), în continuă schimbare, expusă și activă în segmentările etice și socio-politice. Instalația audio The ghetto language pornește de la aceeași polivocitate pe care se bazează și video-instalația mai sus menționată, miza constituind-o însă anularea binomului limbă majoră-limbă minoră, săpând breșe, aducând la suprafață slangul și pattern-uri argotice, termeni neindexați și neinstituționalizați.

Performance-ul final:

Fiecare artist va citi un text, în timpul lecturii ceilalţi vor distruge (în sensul descris mai sus pe care proiectul vrea să-l dea acestui termen – distrugere ca reciclare) lucrările expuse. Fragmentele vor fi recuperate de un alt artist şi reutilizate pentru a crea pe loc o altă lucrare. Publicul va fi invitat să ia parte la acest spectacol şi să se alăture artiştilor pentru a crea „noi” obiecte.

Masa rotundă:

O întâlnire dintre artiştii români implicaţi în proiect şi invitaţi din SUA, având drept scop o discuţie asupra rolului şi importanţei artei necreative şi a eco-logiei în creaţia artistică. Se va face o prezentare a situaţiei actuale a acestui tip de creaţie în mediul artistic românesc, apoi se va încerca o redefinire a conceptelor expuse mai sus prin compararea acestor manifestări în România şi America.