Radical din -1

serban-foarta
Şerban Foarţă

“Foarță e forța! Algebră de lumina lumii și numina eroto-minunii. Duhul (par)curge și în/(p)re-scrie uni/multi-versul prin Foarță, din scoarță în (cenușie) scoarță. La el totul e (cu-n-)una ce-ntruna se schimbă prin limbă, căci limba lui e multilingvă, având ritmică algoritmică și estetică cibernetică.” (MARGENTO)

☺ P√-1 ☺
Intrând de-a dreptul în subiect, spune-vom că, după Al. O. Teodoreanu, alias Păstorel, „fracul” lirismului ar fi sonetul; fracul, adică haina lui de gală, amintind, prin ştaif şi glanţ, armura.
Fireşte, un costum ca ăsta (fie şi ca veşmânt postum) e mult mai suplu, în măsura în care-şi are (şi trebuie să-şi aibă) orice frac talia proprie.
Nu-i mai puţin adevărat că şi platoşa metalică, armura, îşi are mărimea (talia) ei, în raport direct proporţional cu dimensiunile şi conformaţia articulatoriu-musculară ale insului ce o îmbracă.
Talia fracului (în sens de tăietură, de croi, nu de mărime) depinde, însă, cât de cât, şi de un principiu coregrafic, una din multele-i vocaţii fiind dansantă (valsul, mai cu seamă, făcând pandant cu fracul), – ceea ce e incompatibil cu grelele armuri solemn-rigide, când  ies, la miezul nopţii, din cavouri, supând în compania lui Théophile Gautier.
Cât despre frac, talia (în sens, încă o dată, de design), rămâne una şi aceeaşi indiferent de ponderea şi gabaritul persoanelor ce-l poartă: pinguini, lăstuni sau dirijori.
Toţi aceştia pot fi, in extremis, asimilaţi unor fractali, fiecare-n parte părând copia (fie miniaturală, fie spornică) a celuilalt, – nu a întregului, desigur, pentru că acesta „se ascunde” (în chipul unui Deus absconditus, să zicem).
Cu toţii par să aibă proprietatea autosimilarităţii, fie, ea, simplă, fie recursivă, – acesteia ultime fractalii noştri (ce, după unii, sunt doar pseudofractali) datorându-le, în principiu, veşnicul du-te-vino de ordin pulsatil.
Această liotă fractalică, în fine, poartă (de prin 1975) numele de mulţimea Mandelbrot.
Pentru a străbate labirintul pe care-l presupune ea, un fir al Ariadnei e de trebuinţă: acesta este numărul complex, prin intermediul căruia e descriptibilă mulţimea amintită.
Cât despre numărul complex, acest fir al Ariadnei, cum spuneam, el se urzeşte graţie numărului i, adică √-1.
P.-S.
De-a lungul vremii, vor fi existat îndeajuns de multe partide radicale (ca, între altele, acela al lui Georges Clémenceau, „le Tigre”).
Ei, bine, de-ar fi să mă înscriu şi eu într-un asemenea partid, aş opta pentru Partidul Radical din Minus Unu.